V-ati gandit macar o data ce veti simti in clipa in care va trebui sa parasiti aceasta lume? Ce ati da in acea clipa pentru a mai primi in dar inca 24 de ore? Cu cine ati dori sa vorbiti si ce ati vrea sa faceti daca vi s-ar mai acorda un ragaz de o zi?
Irosim timpul pretios daruit noua straduindu-ne sa facem multe lucruri, sa realizam cat mai multe si sa strangem cat mai mult, insa in clipa Adevarului nu vom lua nimic cu noi. Ne zbatem sa fim "cineva" in aceasta lume, devenim lupi in relatiile cu semenii nostri si de multe ori calcam peste cadavre pentru a ne atinge telurile...dar ce rost au toate astea?
Suntem prinsi intr-un carusel al neputintei si al nebuniei, suntem actori intr-o piesa care se repeta la nesfarsit si nu avem curajul de a da la o parte cortina si a vedea ce se gaseste dincolo de ea. Ne straduim sa ne integram cat mai bine in societate si devenim, fara sa constientizam asta, niste roboti care fac naveta intre locul de munca si locuinta, roboti care trebuie sa aduca din ce in ce mai multa plusvaloare si care, atunci cand dau semne de uzura, sunt inlocuiti cu roboti noi si plini de avant tovarasesc.
Pana la urma noi traim viata sau viata ne traieste pe noi?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu